Simona Halep pare să fi căzut și ea în capcana picajului după câștigarea primului Major al carierei. Campioana de la Roland Garros a avut ghinionul de a se accidenta la spate la scurt timp după ce a ajuns în China, într-o sesiune de antrenament cu Petra Kvitova, rezultatul fiind prelungirea uneri serii de în frângeri începută pe tărâm american și ajunsă acum cea mai lungă perioadă de secetă pentru constănțeancă de la ascensiunea sa în topul mondial.
Eleva lui Darren Cahill a pierdut, duminică, al patrulea meci consecutiv în circuitul WTA, o situație cu care nu s-a mai întâlnit niciodată de la debutul în Top 20 (2013).
De-a lungul anilor, Simona Halep a pierdut de mai multe ori trei partide la rând, însă niciodată patru meciuri, reușind până acum să se redreseze destul de rapid.
Cea mai recentă serie neagră a Simonei a venit în urmă cu exact un an, însă atunci românca a reușit să se redreseze chiar la Beijing, turneu care, de altfel, a și propulsat-o, în premieră, pe prima poziție WTA.
Este, totodată, prima înfrângere suferită de Simona Halep în fața unei sportive din afara Top 100 de la meciul-șoc cu Maria Șarapova, din primul tur de la US Open, din august 2017.
Alte momente complicate pentru Simona Halep s-au înregistrat în 2016 și 2013.
2012, anul în care Simona a pătruns în premieră în Top 50, aduce cea mai lungă serie de înfrângeri a Simonei, între 26 mai și 7 august.
Ceea ce pentru Simona reprezintă acum un record este însă departe de cele mai crunte perioade ale altor staruri WTA. După ce a câștigat US Open-ul, Sloane Stephens a pierdut 8 meciuri la rând (la simplu), Kristina Mladenovic a încheiat sezonul 2017 cu 15 înfrângeri consecutive (de la jumătatea lunii august), iar de pe 23 august 2017 până pe 8 ianuarie 2018, Eugenie Bouchard a pierdut 9 meciuri la rând.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER